Renault Megane Sedan
Acest sistem permite diminuarea consumului de carburant şi a emisiei de gaze cu efect de seră. La pornirea vehiculului, sistemul se activează automat. În timpul rulării, sistemul opreşte motorul (în aşteptare) atunci când vehiculul se opreşte sau se deplasează cu viteză redusă (ambuteiaj, semafoare etc.), în funcţie de vehicul.
Condiţii de punere în stare de veghe
Vehiculul a rulat de la ultima sa oprire.
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze automată:
- cutia de viteze este în poziţia D, M sau N ;
şi
- pedala de frână este apăsată (suficient de puternic);
Dacă martorul luminos
clipeşte în timp ce vehiculul este oprit şi dacă mesajul "Apăsaţi pedala de frână" apare pe tabloul de bord, acestea indică faptul că pedala de frână nu este apăsată suficient;
şi
- pedala de acceleraţie nu este apăsată;
şi
- atunci când viteza vehiculului este zero timp de aproximativ o secundă sau, în funcţie de vehicul, imediat ce viteza vehiculului este mai mică de aproximativ 5 km/h.
Punerea în stare de veghe a motorului este menţinută dacă poziţia P este cuplată sau dacă poziţia N este cuplată, cu frâna de parcare trasă şi cu pedala de frână eliberată.
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze manuală:
- Cutia de viteze este în poziţie neutră (punct mort);
Dacă martorul luminos
clipeşte în timp ce vehiculul este oprit şi dacă mesajul "Trecere în poziţie neutră" se afişează pe tabloul de bord, acestea indică faptul că trebuie să poziţionaţi levierul de viteze în poziţie neutră;
şi
- pedala de ambreiaj este eliberată;
şi
- viteza vehiculului este mai mică de aproximativ 5 km/h.
Pentru toate vehiculele:
martorul luminos
rămâne aprins pe tabloul de bord pentru a vă avertiza cu privire la punerea în stare de veghe a motorului.
Echipamentele vehiculului rămân în funcţiune pe parcursul duratei opririi motorului.
Atunci când motorul trece în starea de veghe, este posibil ca direcţia asistată să nu mai fie funcţională.
În acest caz, aceasta intră din nou în funcţiune atunci când motorul nu se mai află în starea de veghe sau când viteza depăşeşte aproximativ 1 km/h (la vale, în pantă etc.).
warning
În cazul punerii în stare de veghe a motorului, frâna de parcare asistată (în funcţie de vehicul) nu se strânge automat.
warning
Nu lăsaţi vehiculul să ruleze dacă motorul se află în stare de veghe (martorul luminos
este aprins pe tabloul de bord).
warning
Înainte de a părăsi vehiculul, motorul trebuie oprit (nu pus în stare de veghe) Pornire, oprire motor.
Împiedicarea punerii în stare de veghe a motorului
În anumite situaţii, cum ar fi intrarea într-o intersecţie, dacă sistemul este activat, puteţi să menţineţi motorul pornit pentru o pornire rapidă.
Pentru vehiculele echipate cu cutii de viteze automate şi atunci când trecerea în stare de veghe a motorului este realizată numai atunci când vehiculul este oprit:
Menţineţi vehiculul staţionat apăsând uşor pedala de frână.
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze manuală:
Menţineţi pedala de ambreiaj apăsată.
warning
Pentru a completa nivelul de carburant, motorul trebuie să fie oprit (şi nu numai în stare de veghe în cazul vehiculelor echipate cu funcţia Stop and Start): trebuie să întrerupeţi contactulPornire, oprire motor.
Risc de incendiu.
Ieşirea din starea de veghe a motorului
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze automată:
- atunci când uşa şoferului este deschisă;
sau
- atunci când centura de securitate a şoferului este decuplată;
sau
- pedala de frână este eliberată şi poziţia D sau M (în funcţie de vehicul) este cuplată;
sau
- pedala de frână este eliberată, poziţia N este cuplată şi frâna de parcare este eliberată;
sau
- pedala de frână este apăsată din nou, poziţia P este cuplată sau poziţia N este cuplată cu frâna de parcare aplicată;
sau
- poziţia R este cuplată;
sau
- pedala de acceleraţie este apăsată;
sau
- în funcţie de vehicul, în modul manual (M), cu padelele de schimbare a raportului activate Cutie de viteze automată.
tip
Cu funcţia "AUTOHOLD" activată Funcţia " Autohold ", frâna de mână poate fi eliberată şi motorul menţinut în standby.
Apăsaţi pedala de acceleraţie pentru a scoate vehiculul din starea de aşteptare.
Pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze manuală:
- la deschiderea uşii şoferului, fără niciun raport cuplat şi cu pedala de ambreiaj eliberată;
sau
- la decuplarea centurii de securitate a şoferului, fără niciun raport cuplat şi cu pedala de ambreiaj eliberată;
sau
- cutia de viteze este în poziţie neutră şi pedala de ambreiaj este uşor apăsată;
sau
- viteza cuplată şi pedala de ambreiaj apăsată complet.
Particularitate: în funcţie de vehicul, dacă întrerupeţi contactul atunci când motorul este în starea de veghe, martorul luminos
poate fi afişat timp de câteva secunde pe tabloul de bord.
tip
Pe vehiculele echipate cu o cutie de viteze mecanică:
repornirea poate fi întreruptă dacă pedala de ambreiaj este eliberată prea rapid în timp ce un raport este cuplat.
Condiţii de ne-punere în stare de veghe a motorului
Anumite condiţii nu permit sistemului punerea în stare de veghe a motorului, în special atunci când:
- uşa şoferului nu este închisă;
- centura de securitate a şoferului nu este cuplată;
- marşarierul a fost cuplat;
- nu este blocată capota motorului;
- temperatura exterioară este prea mică sau prea mare;
- bateria nu este suficient de încărcată;
- diferenţa dintre temperatura interioară a vehiculului şi de cea stabilită a climatizării automate este extrem de importantă;
- Funcţia Asistenţă la parcare este în funcţiune;
- altitudinea este prea mare;
- panta este prea abruptă pentru vehiculele echipate cu o cutie de viteze automată;
- funcţia "Vedere clară" este activată Aeratoare, încălzire şi climatizare;
- temperatura motorului este insuficientă;
- sistemul de depoluare este în curs de regenerare;
- ...
Martorul luminos
apare pe tabloul de bord pentru a vă avertiza cu privire la indisponibilitatea punerii în stare de veghe a motorului.
Martorul luminos
poate apărea pe tabloul de bord, însoţit de un mesaj:
- "Optimizare încărcare baterie" pentru a acorda prioritate încărcării bateriei;
- "Prioritate funcţionare motor" pentru a acorda prioritate funcţiilor motorului.
warning
Înainte de a efectua orice acţiune în compartimentul motorului, trebuie să întrerupeţi contactul Pornire, oprire motor.
Particularitate de repornire automată a motorului
În anumite condiţii, motorul poate reporni fără intervenţie pentru a garanta securitatea şi confortul dumneavoastră.
Acest lucru se poate întâmpla atunci când:
- temperatura exterioară este prea mică sau prea mare;
- funcţia "Vedere clară" este activată Aeratoare, încălzire şi climatizare;
- bateria nu este suficient de încărcată;
- viteza vehiculului este mai mare de 5 km/h (la coborâre...);
- pedala de frână este apăsată în mod repetat sau există o cerinţă privind sistemul de frânare;
- ...
Martorul luminos
apare pe tabloul de bord pentru a vă avertiza cu privire la pornirea automată a motorului.
warning
Înainte de a părăsi vehiculul, motorul trebuie oprit (nu pus în stare de veghe) Pornire, oprire motor.
Martorul luminos
poate apărea pe tabloul de bord, însoţit de un mesaj:
- "Optimizare încărcare baterie" pentru a acorda prioritate încărcării bateriei;
- "Prioritate funcţionare motor" pentru a acorda prioritate funcţiilor motorului.
tip
Notă specială: când motorul este în stare de veghe, apăsarea comutatorului 1 o dată va reporni automat motorul.
Dezactivare, activare funcţie
Pentru a dezactiva funcţia, apăsaţi butonul 1. Mesajul "Stop & Start dezactivat" apare pe tabloul de bord şi martorul luminos al comutatorului 1 se aprinde.
O nouă apăsare reactivează sistemul. Mesajul "Stop & Start activat" apare pe tabloul de bord şi martorul luminos al comutatorului 1 se stinge.
Sistemul se reactivează automat la fiecare pornire a vehiculului cu ajutorul butonului de pornire .
Anomalie de funcţionare
Dacă mesajul "Control Stop & Start" apare pe tabloul de bord, acompaniat de martorul luminos 1, aceasta indică faptul că sistemul este dezactivat.
Consultaţi un reprezentant al mărcii.